Bantîș-Kamenski Dumitru
Dumitru Bantîș-Kamenski (5/16 noiembrie 1788, Moscova – 25 ianuarie/6 februarie 1850, Sankt Petersburg)
A fost un istoric și arheograf rus de origine moldovenească, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la studiul istoriei Ucrainei și al personalităților remarcabile din Rusia.
Biografie
Fiul lui Nikolai Nikolaevici Bantîș-Kamenski, un renumit arhivist și istoric, Dumitru a primit o educație aleasă, studiind inițial acasă și ulterior la Corpul de Cadeți. În 1800, a devenit cadet și a obținut un post în arhiva de la Moscova a Colegiului de Externe, unde tatăl său era director.
În 1810, a publicat "Călătorii în Moldova, Muntenia și Serbia", bazată pe observațiile sale din timpul unei misiuni în Serbia, oferind perspective valoroase asupra regiunilor menționate la începutul secolului al XIX-lea.
După moartea tatălui său în 1814, Dumitru a continuat activitatea în domeniul afacerilor externe și a devenit oficial cu însărcinări speciale, iar mai tîrziu șef de cancelarie al prințului N.G. Repnin, guvernator militar al Ucrainei. Această perioadă i-a permis să se dedice cercetărilor arhivistice, culminînd cu publicarea în 1822 a lucrării "Istoria Ucrainei de la unirea cu statul rus pînă la desființarea hatmanatului", o lucrare în patru volume care a rămas mult timp una dintre puținele istorii complete ale Ucrainei.
În martie 1825, a fost numit guvernator al Tobolskului, unde s-a preocupat de îmbunătățirea orașului și a condițiilor de viață ale exilaților și ale populațiilor locale, contribuind la abolirea obiceiului de cumpărare a soțiilor în rîndul poporului Mansi. Cu toate acestea, în 1828, a devenit ținta unei anchete senatoriale, care a durat pînă în 1834. În această perioadă, a redactat o notă detaliată intitulată "Judecata lui Șemîakin în secolul al XIX-lea", parțial publicată în 1873.
Profitînd de timpul liber forțat, s-a dedicat activităților literare, publicând în 1836 "Dicționarul persoanelor remarcabile din ținuturile rusești" în cinci volume, bazat pe diverse surse arhivistice și documente de familie. În mai 1836, a fost numit guvernator al provinciei Vilna, unde a îmbunătățit instituțiile de caritate și spitalele. În 1841, a fost avansat la rangul de consilier secret.
În ultima parte a vieții, a publicat "Biografiile generalisimilor și feldmareșalilor ruși" în patru părți (Sankt Petersburg, 1840-1841), pentru care împăratul Nicolae I i-a acordat 2.000 de ruble. A decedat la Sankt Petersburg în 1850 și a fost înmormîntat la Moscova, în Mănăstirea Donskoi. A fost căsătorit de trei ori și a avut o familie numeroasă, însă nici serviciul public, nici lucrările literare nu i-au adus bogăție, astfel că împăratul Nicolae Pavlovici a acordat moșiei sale 10.000 de ruble pentru a-i achita datoriile.
Contribuții la moștenirea culturală a lui Dimitrie Cantemir
Este important de menționat că Dumitru Bantîș-Kamenski a jucat un rol semnificativ în păstrarea și transmiterea moștenirii culturale a lui Dimitrie Cantemir. După moartea lui Șerban Cantemir, ultimul descendent al lui Dimitrie Cantemir, o parte din manuscrisele valoroase ale acestuia au ajuns în posesia lui Bantîș-Kamenski. În 1783, el a donat aceste manuscrise Arhivei Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, contribuind astfel la salvarea și cunoașterea operelor cantemiriene în întreaga Europă.
Lucrări principale
"Călătorii în Moldova, Muntenia și Serbia" (1810) "Istoria Ucrainei de la unirea cu statul rus pînă la desființarea hatmanatului" (4 volume, 1822) "Dicționarul persoanelor remarcabile din ținuturile rusești" (5 volume, 1836) "Biografiile generalisimilor și feldmareșalilor ruși" (4 părți, 1840-1841) Prin activitatea sa prolifică în domeniul istoriei și arheografiei, Dumitru Bantîș-Kamenski a contribuit semnificativ la documentarea și conservarea patrimoniului istoric și cultural al Rusiei și al regiunilor învecinate.