Bantîș-Kamenski Dumitru
Dumitru Bantîș-Kamenski (5/16 noiembrie 1788, Moscova – 25 ianuarie/6 februarie 1850, Sankt Petersburg)
A fost un istoric și arheograf rus de origine moldovenească, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la studiul istoriei Ucrainei și al personalităților remarcabile din Rusia.
Biografie
Fiul lui Nikolai Nikolaevici Bantîș-Kamenski, un renumit arhivist și istoric, Dumitru a primit o educație aleasă, studiind inițial acasă și ulterior la Corpul de Cadeți. În 1800, a devenit cadet și a obținut un post în arhiva de la Moscova a Colegiului de Externe, unde tatăl său era director.
În 1810, a publicat "Călătorii în Moldova, Muntenia și Serbia", bazată pe observațiile sale din timpul unei misiuni în Serbia, oferind perspective valoroase asupra regiunilor menționate la începutul secolului al XIX-lea.
După moartea tatălui său în 1814, Dumitru a continuat activitatea în domeniul afacerilor externe și a devenit oficial cu însărcinări speciale, iar mai tîrziu șef de cancelarie al prințului N.G. Repnin, guvernator militar al Ucrainei. Această perioadă i-a permis să se dedice cercetărilor arhivistice, culminînd cu publicarea în 1822 a lucrării "Istoria Ucrainei de la unirea cu statul rus pînă la desființarea hatmanatului", o lucrare în patru volume care a rămas mult timp una dintre puținele istorii complete ale Ucrainei.
În martie 1825, a fost numit guvernator al Tobolskului, unde s-a preocupat de îmbunătățirea orașului și a condițiilor de viață ale exilaților și ale populațiilor locale, contribuind la abolirea obiceiului de cumpărare a soțiilor în rîndul poporului Mansi. Cu toate acestea, în 1828, a devenit ținta unei anchete senatoriale, care a durat pînă în 1834. În această perioadă, a redactat o notă detaliată intitulată "Judecata lui Șemîakin în secolul al XIX-lea", parțial publicată în 1873.
Profitînd de timpul liber forțat, s-a dedicat activităților literare, publicând în 1836 "Dicționarul persoanelor remarcabile din ținuturile rusești" în cinci volume, bazat pe diverse surse arhivistice și documente de familie. În mai 1836, a fost numit guvernator al provinciei Vilna, unde a îmbunătățit instituțiile de caritate și spitalele. În 1841, a fost avansat la rangul de consilier secret.
În ultima parte a vieții, a publicat "Biografiile generalisimilor și feldmareșalilor ruși" în patru părți (Sankt Petersburg, 1840-1841), pentru care împăratul Nicolae I i-a acordat 2.000 de ruble. A decedat la Sankt Petersburg în 1850 și a fost înmormîntat la Moscova, în Mănăstirea Donskoi. A fost căsătorit de trei ori și a avut o familie numeroasă, însă nici serviciul public, nici lucrările literare nu i-au adus bogăție, astfel că împăratul Nicolae Pavlovici a acordat moșiei sale 10.000 de ruble pentru a-i achita datoriile.
Contribuții la moștenirea culturală a lui Dimitrie Cantemir
Este important de menționat că Dumitru Bantîș-Kamenski a jucat un rol semnificativ în păstrarea și transmiterea moștenirii culturale a lui Dimitrie Cantemir. După moartea lui Șerban Cantemir, ultimul descendent al lui Dimitrie Cantemir, o parte din manuscrisele valoroase ale acestuia au ajuns în posesia lui Bantîș-Kamenski. În 1783, el a donat aceste manuscrise Arhivei Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, contribuind astfel la salvarea și cunoașterea operelor cantemiriene în întreaga Europă.
Lucrări principale
- "Călătorii în Moldova, Muntenia și Serbia" (1810)
- "Istoria Ucrainei de la unirea cu statul rus pînă la desființarea hatmanatului" (4 volume, 1822)
- "Dicționarul persoanelor remarcabile din ținuturile rusești" (5 volume, 1836)
- "Biografiile generalisimilor și feldmareșalilor ruși" (4 părți, 1840-1841)
Prin activitatea sa prolifică în domeniul istoriei și arheografiei, Dumitru Bantîș-Kamenski a contribuit semnificativ la documentarea și conservarea patrimoniului istoric și cultural al Rusiei și al regiunilor învecinate.