Izmă bună

Izmă bună
Mentha piperita
Clasificare științifică
Regn:	Plantae
Diviziune:	Magnoliophyta
Clasă:	Magnoliopsida
Familie:	Lamiaceae
Specie:	Mentha
Nume binomial
Mentha piperita (L), Ach.

Izma bună (Mentha piperita) este o plantă medicinală aromată erbacee, perenă, din familia Lamiaceae, cunoscută sub mai multe denumiri populare: izmă de grădină, izmă bună, izmă proastă, izmă de les, camfor, mentă, mintă, nintă, mintă de grădină, mintă de câmp, minta calului, mintă sălbatică, vaeșniță.

Etimologie

Încă nu se poate afirma că etimologia genului este cunoscută. Unii menționează "de la grecescul mintha sau minthe și, după alții, de la latinescul mentha sau minta". După Benigni și colaboratori, mintha sau minthe este numele unei nimfei, fiica lui Cocytus, fluviul Infernului, iubita lui Plutonis și transformată, din gelozie, de Proserpina, într-o plantă. Lemery în sec. XVIII a emis ipoteza că derivă de la cuvîntul latin mens, mentis = minte, deoarece planta ar fortifica creierul și ar reînviorea gândirea și memoria. Piperita de la piperatus = iute, piperat, aluzie la mirosul și gustul plantei.[1]

Sinonime

Mentha piperita (L.) Huds., M. piperita Stokes, M. balsamea Willd. [2]

Descriere

Mentha piperita este o plantă anuală, erbacee, considerată însă de mulți autori ca fiind perenă. Hibridul, Mentha piperita, provine din încrucișarea a două specii: Mentha aquatica și Mentha viridis. Ultima specie este sinonimă cu Mentha spicata și provine și ea din încrucișarea a altor două specii: Mentha longifolia și Mentha rotundifolia. Rădăcina este formată dintr-un număr foarte mare de rădăcini adventive fibroase, care ajung în profunzime până la 40-60 cm. Tulpina este anuală, patrunghiulară, compusă din noduri și internoduri, mai mult sau mai puțin erectă, puternic ramificată. Frunza este ovăl-lanceolată până la lanceolată, cu marginea limbului serată. Lungimea frunzei variază între 3 și 8 cm, iar lățimea de la 1 la 3 cm. Frunzele sînt așezate pe tulpină opus și sînt prinse prin pețioli scurți. Pe partea superioară sînt netede, pe cea inferioară au nervuri proieminente, sînt acoperite cu peri simpli și punctate cu glande oleifere, prezente în număr mult mai mare pe partea inferioară. Inflorescența este de forma unui spic, conic ajungând la 4-10 cm lungime. Este compusă dintr-un caliciu cilindric, campanulat, cu 5 dinți, violacei, o corolă violacee, cu 4 lobi, dintre care unul este de obicei mai lat, stamina didinamă, 2 lungi și 2 scurte și un ovar superior cu stigmat bifurcat. Fructul este format din 4 nucule mici, acoperite de caliciu persistent. Se deosebesc două varietăți de Mentha piperita: - roșiatică sau neagră și palidă. La varietatea roșiatică (rubescens) tulpinele, pețiolii și nervurile frunzelor au o nuanță întunecată, roșii-violete. Forma palidă este lipsită de culoarea antocianică; tulpina și frunzele sînt verzi-deschise. [3]

Mentha piperita (Izmă bună)

Răspîndire

Cultivată comercial în Europa de Est și de Nord și în Statele Unite ale Americii.

Referință istorică

În Roma antică, camerele erau stropite cu apă de mentă, iar mesele erau frecate cu planta pentru a crea o atmosferă veselă pentru oaspeți.

Coronitele din mentă erau purtate în timpul festivalului anual din iunie dedicat zeiței Menta pe Capitoliu, iar în zilele obișnuite, ele erau purtate de elevii care studiau filozofia. Grecii și romanii antici credeau că aroma de mentă îmbunătățește abilitățile mentale. În Evul Mediu, în zilele disputelor examenelor, studenții puneau coronite din mentă pe cap pentru a spori capacitățile intelectuale.

Hipocrate și Paracelsus au fost primii care au fundamentat științific proprietățile terapeutice ale plantei, iar Avicenna a stabilit amploarea utilizării sale terapeutice. Potrivit lui Avicenna, menta este eficientă „împotriva durerilor de cap, oprește vărsăturile cu sînge și sîngerările... întărește stomacul, facilitează digestia... induce transpirația și încălzește foarte bine... ajută bolnavii de icter... Infuzia de mentă induce urina și ajută împotriva durerilor abdominale.” În secolul al XII-lea, Amir-Doat Amassiați a scris despre beneficiile infuziei de mentă pentru eczema, mîncărimi, urticarie și lepra cauzată de excesul de mucus. [4]

Recoltarea

Se folosesc frunzele sau părțile aeriene de mentă, Menthae piperitae folia seu herba. Frunzele se recoltează cînd ajung la o lungime de 6 cm. Părțile aeriene se recoltează pentru uscare cînd plantele sînt înflorite în proporție de 15–20%, iar pentru extragerea uleiului volatil, cînd plantele sînt înflorite în proporție de peste 25%. Pentru extragerea uleiului volatil, se recoltează necesarul pentru o zi și se prelucrează în stare proaspătă. [5]

Compoziția chimică

Constituenții principali sînt mentolul (30–55%) și mentona (14–32%). Mentolul se găsește în principal în forma de alcool liber, cu cantități mici sub formă de acetat (3–5%) și esteri de valerianat. Alte monoterpene prezente includ izomentona (2–10%), 1,8-cineol (6–14%), a-pinena (1,0–1,5%), b-pinena (1–2%), limonena (1–5%), neomentolul (2,5–3,5%) și menthofuranul (1–9%).

Proprietăți farmacologice

Ulei volatil (Izmă bună)

Antispasmodic

Aetheroleum Menthae Piperitae este un carminativ cu activitate antispasmodică care reduce presiunea intracolonică.

Analgezic

Un studiu a evaluat eficacitatea unui produs combinat de ulei esențial (ulei de mentă) și Aetheroleum Eucalypti (ulei de eucalipt) pentru ameliorarea durerilor de cap.

Carminativ

Uleiul esențial (0,1%) a avut activitate antispumantă și carminativă în vitro; cu toate acestea, efectul antispumant a fost mai mic decît cel observat cu o combinație de dimeticonă și silice.

Întrebuințarea în medicină

Susținute de date clinice

Intern pentru tratamentul simptomatic al sindromului de colon iritabil și al tulburărilor digestive, cum ar fi flatulența și gastrita (21–23). Extern pentru tratamentul miozitei și durerilor de cap.

În farmacopei și în sistemele tradiționale de medicină

Intern și extern pentru tratamentul simptomatic al catarului și tusei.

În medicina populară, neîntemeiate pe date experimentale sau clinice

Tratamentul dizenteriei, diabetului, dismenoreei, febrelor, icterului și infecțiilor urinare.

Contraindicații

Preparatele de Aetheroleum Menthae Piperitae nu ar trebui utilizate intern de către pacienții cu inflamații ale tractului gastrointestinal sau vezicii biliare, sau cu funcție hepatică compromisă.

Toxicologie

Administrarea intragastrică a uleiului esențial (100 mg/kg greutate corporală) șobolanilor zilnic timp de 28 de zile a indus modificări histopatologice (spații asemănătoare chisturilor) în substanța albă a cerebelului. Nu au fost observate simptome comportamentale sau clinice cauzate de encefalopatie. [6]