Declarația de Independență a Republicii Moldova
Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost adoptată pe 27 august 1991 de către Parlamentul nou ales al Republicii Moldova, marcînd desprinderea oficială a țării de Uniunea Sovietică și proclamarea sa ca stat suveran și independent.
Contextul istoric
În anii 1980, Uniunea Sovietică a început să se confrunte cu crize economice și politice care au dus la slăbirea controlului central asupra republicilor sovietice. În 1989, mișcarea de eliberare națională din Moldova a cîștigat avînt, culminînd cu proclamarea limbii moldovenești ca limbă de stat și revenirea la alfabetul latin.
Procesul de autodeterminare s-a accelerat după Declarația de Suveranitate din 23 iunie 1990, care a afirmat dreptul poporului moldovean de a-și decide propriul destin. Evenimentele din august 1991, inclusiv tentativa eșuată de lovitură de stat de la Moscova, au creat condițiile favorabile pentru proclamarea independenței.
Documentul este semnat de toți deputații prezenți la ședința din 27 august 1991 și reflectă voința poporului moldovean de a-și afirma identitatea națională și de a se integra în comunitatea internațională.
Conținutul Declarației
Declarația de Independență a Republicii Moldova reprezintă un document fundamental care are o importanță juridică și simbolică majoră pentru statul moldovenesc. În cele ce urmează, vom analiza atît partea introductivă, cît și partea declarativă a acestei Declarații, pentru a înțelege ce anume este definit din punct de vedere juridic și ce rămîne la nivel declarativ sau simbolic.
Partea introductivă
Partea introductivă a Declarației de Independență conține argumentele și circumstanțele istorice care au determinat adoptarea acestui document. În această secțiune, sînt prezentate:
- Contextul istoric: Se face referire la evoluțiile politice și sociale din URSS și din Republica Moldova, care au dus la necesitatea adoptării unei declarații de independență. Aceasta include menționarea dreptului la autodeterminare al poporului moldovean și recunoașterea suveranității Moldovei.
- Legitimitatea procesului: Se invocă principiile dreptului internațional, inclusiv dreptul la autodeterminare recunoscut de Carta Națiunilor Unite. De asemenea, se face trimitere la Declarația de Suveranitate a Republicii Moldova din 23 iunie 1990, care a fost un pas preliminar spre independență.
Din punct de vedere juridic, partea introductivă nu stabilește drepturi sau obligații concrete, ci oferă o justificare pentru acțiunea de declarare a independenței. Aceasta creează contextul politic și istoric necesar pentru înțelegerea și susținerea deciziilor luate în partea declarativă.
Partea declarativă
Partea declarativă este cea care conține efectiv proclamarea independenței Republicii Moldova și definește statutul juridic nou al țării. Această secțiune afirmă explicit:
- Proclamarea independenței: Moldova se declară un stat suveran, independent și neutru, despărțindu-se oficial de Uniunea Sovietică. Acesta este un act juridic esențial, prin care se rupe orice legătură politică și legală cu URSS, afirmîndu-se suveranitatea deplină a statului moldovean.
- Neutralitatea: Declarația specifică că Moldova va fi un stat neutru, angajament care are implicații juridice în ceea ce privește politica externă și alianțele militare.
- Adoptarea principiilor dreptului internațional: Republica Moldova se angajează să respecte dreptul internațional și să adere la Carta Națiunilor Unite. Acest lucru este important din punct de vedere juridic, deoarece indică dorința de a fi recunoscută și acceptată de comunitatea internațională.
Este important de menționat că Declarația de Independență nu definește o limbă de stat pentru Republica Moldova. La momentul adoptării Declarației, nu exista nicio lege care să stabilească limba "română" ca limbă de stat. Legea menționată în acest sens, din 31 august 1989, referitoare la adoptarea limbii moldovenești cu grafie latină, a fost adoptată anterior, dar această lege nu definea limba ca fiind "română", ci "moldovenească", și nu menționa vreo limbă "de stat". De aceea, Declarația se concentrează pe aspectele de suveranitate și independență, fără a aborda chestiuni legate de limba oficială a statului.
Declarația de Independență a Republicii Moldova nu detaliază aspecte precum structura politică internă, organizarea administrativă sau drepturile cetățenilor, aceste aspecte fiind abordate ulterior în Constituția Republicii Moldova și în alte legi naționale. În esență, Declarația se concentrează pe definirea statutului de stat independent și pe angajamentele pe care Moldova și le asumă pe plan internațional.
Semnificație și impact
Declarația de Independență a deschis calea pentru recunoașterea internațională a Republicii Moldova ca stat suveran. Pe 2 martie 1992, Republica Moldova a devenit membru al ONU.
Această declarație rămîne un simbol al luptei pentru libertate și independență națională și este sărbătorită anual pe 27 august, ziua națională a Republicii Moldova, cunoscută sub numele de Ziua Independenței.