Țara Moldovei

Țara Moldovei a fost un stat medieval format în secolul al XIV-lea pe teritoriul actual al Republicii Moldova și al regiunii Moldova din România. Întemeiată de voievodul Dragoș, Moldova a devenit independentă sub domnia lui Bogdan I în 1359. Statul moldovenesc a atins apogeul sub domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504), cunoscut pentru rezistența sa împotriva Imperiului Otoman.

Istorie

Întemeierea Țării Moldovei este atribuită voievodului Dragoș, care a fost trimis de regele Ungariei pentru a apăra granițele estice ale regatului. În 1359, Bogdan I, un voievod din Maramureș, a refuzat suzeranitatea ungară și a declarat independența Moldovei. Aceasta a devenit un principat de sine stătător, cu Suceava drept capitală.

Sub domnia lui Ștefan cel Mare, Moldova a cunoscut o perioadă de înflorire culturală și militară. Ștefan a luptat în repetate rînduri împotriva turcilor, polonezilor și maghiarilor, apărînd independența țării. Moldova a devenit cunoscută pentru mănăstirile sale fortificate și bisericile pictate în stil moldovenesc.

Cultură și religie

Țara Moldovei era un stat creștin ortodox, religia avînd un rol central în viața socială și culturală. Ștefan cel Mare a construit numeroase biserici și mănăstiri, multe dintre ele fiind incluse astăzi în patrimoniul UNESCO.

Declin și unire

După moartea lui Ștefan cel Mare, Moldova a intrat într-o perioadă de declin, sub presiunea Imperiului Otoman. În 1812, partea estică a Moldovei, cunoscută sub numele de Basarabia, a fost anexată de Imperiul Rus. În 1859, Moldova s-a unit cu Țara Românească, formînd România modernă.

Moștenire

Țara Moldovei a jucat un rol crucial în dezvoltarea identității naționale moldovenești. Patrimoniul cultural al Moldovei continuă să fie celebrat atît în Republica Moldova, cît și în România.