Frunză

De la MediaWiki
Versiunea din 22 august 2024 10:24, autor: Ana Vornic (discuție | contribuții) (Pagină nouă: |thumb|300px|right '''Frunza''' este un organ vegetativ al plantei, ale cărui funcții principale sunt fotosinteza, schimbul de gaze și transpirația. Reprezintă o expansiune laterală a tulpinii cu creştere limitată, simetrie bila­terală şi durată scurtă de viaţă. Are două feţe: superioară sau ventrală (orientată spre axul tulpinii) şi inferioară - dorsală (orientată opus). Frunzele, spre deosebire de rădăcină și tulpin...)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Sari la navigare Sari la căutare

Frunza este un organ vegetativ al plantei, ale cărui funcții principale sunt fotosinteza, schimbul de gaze și transpirația. Reprezintă o expansiune laterală a tulpinii cu creştere limitată, simetrie bila­terală şi durată scurtă de viaţă. Are două feţe: superioară sau ventrală (orientată spre axul tulpinii) şi inferioară - dorsală (orientată opus). Frunzele, spre deosebire de rădăcină și tulpină, au dimensiuni mai mici, dar prin numărul lor mare acoperă o suprafață extinsă. Frunza s-a adaptat pentru a îndeplini și alte funcții nespecifice, cum ar fi: reproducția vegetativă, apărarea, depozitarea substanțelor de rezervă, și suportul plantelor. Dimensiunea frunzelor variază în funcție de specie, de la cîțiva milimetri sau centimetri până la cîțiva metri. Cele mai mari frunze sunt întâlnite la palmierul din Brazilia, Raphia taedigera, care poate atinge o lungime de 20 metri și o lățime de 10-12 metri.