Tulpină

===== Tulpina este organul vegetativ care asigură legătura morfologică şi fiziologică între principalele organe de nutriţie ale plantei: rădăcină şi frunze. Este un organ, preponderent, de formă cilindrică cu simetrie radială şi geotropism negativ. Tulpina este adaptată pentru a îndeplini două funcții principale: susținerea frunzelor, florilor, fructelor și conducerea sevei brute (sens ascendent) și elaborate (sens descendent). Funcțiile nespecifice ale tulpinii includ asimilarea (la tulpinile verzi), depozitarea, protecția și înmulțirea vegetativă. Tulpina adevărată apare doar la cormofite. În funcție de mediul în care trăiesc, tulpinile pot fi: aeriene la majoritatea cormofitelor, acvatice și subterane, acestea din urmă reprezentînd adesea modificări profunde. Tulpina derivă din tulpinița embrionului care, prin ramificare, va forma ramurile de ordinele I, II, III etc.

Morfologia tulpinii

Tulpina și ramificațiile sale sunt formate din noduri și internoduri. Nodul reprezintă o parte proeminentă a tulpinii unde sunt atașate frunzele. Unghiul dintre baza unei frunze și tulpină este numit axilă (sau subsuoara frunzei). În acest loc se dezvoltă mugurii axilari sau laterali ai tulpinii. Internodurile, care sunt porțiunile mai subțiri dintre noduri, pot varia în lungime în funcție de specie. Adesea, lungimea internodurilor scade de la baza tulpinii către vîrf. Ultimul internod se termină cu un mugure denumit terminal sau apical. Tulpinile pot fi erbacee sau lemnoase; tulpina principală a plantelor lemnoase se numește trunchi.

Ramificaţia tulpinii

La unele plante, tulpinile nu prezintă ramificații, fiind formate dintr-un singur ax, ca la specii din familia Poaceae și Palmae. Ramificarea tulpinilor depinde de modul în care sunt dispuse mugurii pe tulpină și de condițiile de mediu în care plantele cresc. Există trei tipuri principale de ramificație: dichotomică, monopodială și simpodială.

Ramificația dichotomică

Ramificația dichotomică, termen ce provine din greacă și înseamnă „a împărți în două”, se referă la divizarea conului vegetativ al tulpinii în două ramuri primare, care apoi se bifurcă la rândul lor în ramuri secundare și așa mai departe. Acest tip de ramificare este considerat unul primitiv și se întâlnește la talofite (precum algele, ciupercile, lichenii) și la unele cormofite, cum ar fi speciile din genurile Lycopodium și Selaginella.

Ramificația monopodială

Ramificația monopodială se distinge prin prezența unui ax principal al tulpinii, care continuă să crească în lungime prin mugurele terminal. Pe această tulpină principală, din mugurii axilari se dezvoltă lateral ramuri de ordinul I, iar pe acestea, din mugurii axilari, apar ramuri de ordinul II, care se comportă similar. În acest tip de ramificare, tulpina principală este foarte bine dezvoltată, fiind cea mai lungă și mai groasă, dominând întregul sistem de ramificație. Formarea ramurilor are loc de la baza tulpinii spre vârf, iar ramurile se pot dispune alternativ, opus sau verticilat pe axul principal. Acest tip de ramificare este întâlnit la conifere (precum brad, pin, molid, larice) și la unele foioase, cum ar fi plopul (Populus sp.) și fagul (Fagus sp.).

Ramificația simpodială

Ramificația simpodială se definește prin faptul că tulpina principală își oprește creșterea în lungime, deoarece mugurele terminal moare sau se transformă într-o floare. Creșterea este continuată de mugurele axilar imediat următor, aflat sub mugurele terminal. După un anumit timp, ramura formată își încetează creșterea, iar un nou mugure axilar de pe ramura de ordinul I se dezvoltă în același mod. Astfel, axul principal, numit și simpodiu, este alcătuit din suprapunerea mai multor ramuri de ordine diferite. Acest tip de ramificare se întâlnește la majoritatea dicotiledonatelor lemnoase, precum mesteacănul (Betula sp.), teiul (Tilia sp.), mărul (Malus sp.), părul (Pyrus sp.), dar și la unele dicotiledonate erbacee, precum cartoful (Solanum tuberosum) și scânteiuța (Anagallis arvensis).

Clasificarea tulpinilor

După formă, tulpinile pot fi:

• cilindrice - configuraţia în secţiune transversală este circulară şi se întâlneşte la majoritatea speciilor;
• prismatice, care pot fi de formă triunghiulară (fam. Cyperaceue), tetragonală (fam. Lamiaceae), pentagonală (fam. Cucurbitaceae), poli­gonală (fam. Valerianaceae);
• sulcale - cu multc crcstc longitudinale (fain. Apiaceae);
• striate - cu multe dungi longitudinale foarte fine la spccii din fam. Equisetaceae. Se mai întâlnesc şi alte forme, derivate de la diferite forme geometrice de bază cum ar fi:

ovală, cordată, brăzdată, aripată

După prezenţa sau lipsa perilor tulpinile pot fi:

• glabre (lipsite dc peri);
• glabrescente (cu puţini peri);
• pubescente (cu peri scurţi şi moi);
• hirsute (cu peri lungi şi rigizi);
• tomentoase (cu peri lungi şi des încâlciţi);
• glanduloase (cu peri glandulari).