Moş Crǎciun

Crǎciun (de asemenea acceptabil și sub formele Корочун sau Карачун)

În mitologia slavă, este o divinitate a lumii de jos, stăpînul gerurilor, frigului și întunericului, precum și ciclul calendaristic de Crăciun (conform ariei etnolingvistice carpato-balcanice). În Cronica Novgorodului, cuvintele „до Корочюна” sunt explicate în notele marginale ca „pînă la Nașterea lui Hristos”:

„Въ лѣто 6651 (1143). Стояше вся осенина дъждева, от Госпожина дни до Корочюна, тепло, дъжгь; и бы вода велика вельми въ Волхове и всюде…”.

Potrivit mai multor cercetători, Карачун este un spirit malefic, prevestitor al unei morți iminente și/sau personificarea morții la o vârstă tînără.

Ziua venerării păgîne a lui Карачун (un alt nume al lui Чернобог) cade pe ziua solstițiului de iarnă (sărbătorită, în funcție de an, pe 21 sau 22 decembrie) — cea mai scurtă zi din an și una dintre cele mai friguroase zile ale iernii. Se credea că în această zi domnește în mod special temutul Карачун, divinitatea morții, zeul lumii de jos, stăpînul gerurilor și spiritul malefic. Străvechii slavi considerau că el conduce iarna și frigul, scurtînd timpul zilei.

Slujitorii temutului Карачун sunt urșii hoinari. Se spunea că, după voința ursului, durează iarna geroasă: dacă ursul se întoarce în bîrlogul său de pe o parte pe alta, atunci și iernii îi mai rămîne jumătate din drum pînă la primăvară. De aici probabil si apare Jocul urșilor. Un obicei practicat în prezent în ajunurile Crăciunului și Anului Nou, îndeosebi în Moldova, de către o ceată de urători. Ceata urătorilor care merg cu ursul este alcătuită din urători deghizați în urs, ursari, fluierari, toboșari; fiecare dintre ei interpretînd un anume rol. Uneori, în ceată, pot fi acompaniați de irozi sau mascați.

Istorie

Conform ipotezei astronomului rus Daniil Svyatski, în Rusia antică, termenul „Корочун” desemna ziua solstițiului de iarnă. De asemenea, lingviștii sovietici Vyacheslav Ivanov și Vladimir Toporov au susținut o opinie similară, afirmînd că în mitologia slavă, Карачун desemna momentul solstițiului de iarnă și sărbătoarea asociată acestuia.

Etnograful și literatul ruso-ucrainean Nikolai Sumțov, în lucrarea sa „Schițe despre istoria povestirilor și cîntecelor apocrife din sudul Rusiei” (1888), a observat că într-un colind despre Crăciun, toți sfinții s-au adunat într-o casă, dar Crăciunul lipsea. Dumnezeu îl trimite pe Apostolul Petru să-l cheme, dar acesta întîlnește pe drum „o minune înfricoșătoare, cu foc înfricoșător” și se întoarce înapoi. Dumnezeu îi explică că aceasta era Crăciunul. Sumțov a sugerat că „minunea” era o zeitate păgînă antică, identificată în alte cazuri ca Crǎciun. Totodată, cercetătorul a remarcat că termenul Crǎciun are origini moldovenesti.

Nume și etimologie

Belarusă: Karačun sau Карачун

Bulgară: Крачон, Kračon sau Крачунек, Kračunek

Cehă: Kračun или Крачун

Slovacă: Kračún

Rusă: Karačun sau Карачун, Koročun sau Корочун (на Руси: Koročunŭ sau Корочунъ)

Sârbă: Kračun или Крачун

Maghiară: Karácsony sau Карачонь

Moldoveneste : Crăciun

Lingvistul ruso-german Max Vasmer considera că numele zeului (sau al sărbătorii) derivă din termenul praslav Koročunŭ sau Корочунъ, care la rîndul său provine din verbul Korčati („a păși înainte”). O opinie similară au susținut lingviști precum Gustav Weigand și Alexandru Philippide, care au propus o legătură și cu adjectivul Kratŭkŭ („scurt”).

De cealaltă parte, lingvistul german Hugo Schuchardt și slavistul croat Vatroslav Jagić au sugerat o origine romîno-maghiară a termenului Karaçun, derivat din latinescul „creatio, -nis”.

Imagine și comportament

Crǎciun, este descris fie ca o figură întunecată, antropomorfă cu trăsături de animal, fie ca un bărbat bărbos și sever, cu stalactite de gheață pe barbă. Poate fi înarmat cu o suliță sau un toiag înghețat. De asemenea, Crǎciun

• 
  Descriere 1
• 
  Descriere 2

, poate lua forma unui animal (darul metamorfozei), transformîndu-se în lup, urs sau alți prădători, inclusiv bufnițe polare.

Crǎciun poate fi „îmblînzit” prin ritualuri și ofrande. Dacă le acceptă, permite zeului Белобог să oprească gerul și viscolul cu ajutorul soarelui. Conform credințelor străvechi, Crǎciun a scurtat ziua și a cufundat lumea în noapte; sărbătoarea sa — Карачун (ziua) — coincidea cu solstițiul de iarnă.