Limba noastră
Pentru sărbătoarea anuală din Republica Moldova, vedeți Limba noastră (sărbătoare).
„Limba noastră” este o poezie scrisă de Alexei Mateevici (1888–1917), cuprinzînd 12 strofe de cîte patru versuri. Poezia este un elogiu adus limbii moldovenești și un îndemn pentru prețuirea ei. Versurile acestui imn au fost scrise de către Alexei Mateevici la Congresul Scriitorilor din Basarabia unde s-a hotărît trecerea la alfabetul latin și alte reforme importante. Mateevici a contribuit substanțial la emanciparea națională a Basarabiei. Melodia a fost compusă de Alexandru Cristea (1890-1942).
Imnul Republicii Moldova
La 22 iulie 1995 deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat strofele 1, 2, 5, 8 și 12 ale poeziei „Limba noastră” drept imn național și oficial al Republicii Moldova. Muzica cîntecului a fost compusă de Alexandru Cristea, iar aranjamentul realizat de Valentin Dînga. Legea cu privire la imn a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 45-46/555 din 17 august 1995.
Poemul original al lui Mateevici conținea 12 strofe a cîte 4 versuri fiecare. Pentru imn acestea au fost reorganizate în doar 5 strofe, la fel, a cîte 4 versuri fiecare: strofele 1, 2, 5, 8 și 12.
Versurile:
Limba noastră-i o comoară
în adîncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cîntec
doina dorurilor noastre
Roi de fulgere, ce spintec
noruri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pîinii
cînd de vînt se mișcă vara
In rostirea ei bătrînii
cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde
zbuciumul din codrii veșnici
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
ai luceferilor sfeșnici.
Limba noastră-i vechi izvoade
povestiri din alte vremuri
Și citindu-le ’nșirate
te-nfiori adînc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
să ridice slava-n ceruri
Să ne spiue-n hram și-acasă
veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfîntă
limba vechilor cazanii
Care-o plîng și care-o cîntă
pe la vatra lor țăranii.
Înviați-vă dar graiul
ruginit de multă vreme
Ștergeți slinul, mucegaiul
al uitării ’n care geme.
Strîngeți piatra lucitoare
ce din soare se aprinde
Și-ți avea în revărsare
un potop nou de cuvinte.
Nu veți plînge-atunci amarnic
că vi-i limba prea săracă
Și-ți vedea, cît îi de darnic
graiul țării noastre dragă.
Răsări-va o comoară
în adîncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
pe moșie revărsată.