Frunză

Frunza este un organ vegetativ al plantei, ale cărui funcții principale sunt fotosinteza, schimbul de gaze și transpirația. Reprezintă o expansiune laterală a tulpinii cu creştere limitată, simetrie bila­terală şi durată scurtă de viaţă. Are două feţe: superioară sau ventrală (orientată spre axul tulpinii) şi inferioară - dorsală (orientată opus). Frunzele, spre deosebire de rădăcină și tulpină, au dimensiuni mai mici, dar prin numărul lor mare acoperă o suprafață extinsă. Frunza s-a adaptat pentru a îndeplini și alte funcții nespecifice, cum ar fi: reproducția vegetativă, apărarea, depozitarea substanțelor de rezervă, și suportul plantelor. Dimensiunea frunzelor variază în funcție de specie, de la cîțiva milimetri sau centimetri pînă la cîțiva metri. Cele mai mari frunze sunt întîlnite la palmierul din Brazilia, Raphia taedigera, care poate atinge o lungime de 20 metri și o lățime de 10-12 metri.

Aproape toate frunzele plantelor vegeteză o perioadă limitată de timp, după care cad de pe tulpină. O excepție remarcabilă este Welwitschia mirabilis, care își păstrează frunzele pe toată durata vieții, adică mai mult de o sută de ani, acestea crescînd continuu datorită existenței unui meristem apical la baza frunzelor. Plantele care au frunze pe tot parcursul anului sunt numite veșnic verzi, și printre ele se numără copaci, arbuști și ierburi. Deși denumirea indică faptul că aceste frunze trăiesc aparent „etern”, ele sunt înlocuite treptat cu frunze mai tinere. În regiunile temperate, plantele veșnic verzi își păstrează frunzele în timpul iernii, dar încep să cadă treptat primăvara.

Morfologia frunzei

Părţile com ponente ale unei frunze sunt: limbul, pețiolul și teaca. Limbul reprezintă partea principală și, de obicei, cea mai mare a unei frunze e plat, verde și străbătut de numeroase nervuri.

Caracteristicile morfologice specifice limbului, utilizate pentru determinarea speciilor de plante, sunt: configurația limbului, forma vîrfului limbului, forma bazei limbului, forma marginii limbului, gradul de păroșenie, culoarea limbului, și tipul de nervațiune al limbului.

Morfologia limbului foliar

Configurația limbului este foarte diversă și derivă din unele forme geometrice de bază, ținînd cont de raportul dintre lungimea și lățimea limbului, precum și de locul de intersecție al acestora. Deosebim următoarele tipuri de configurație:

• Aciculară: limbul este îngust și rigid, specific coniferelor, ca la pinul de pădure (Pinus sylvestris) și bradul (Abies alba). (1)
• Liniară: lungimea depășește mult lățimea, iar marginile sunt aproape paralele, ca la ghiocel (Galanthus nivalis), brîndușa de toamnă (Colchicum autumnale), și multe specii din familia Poaceae; la rozmarin (Rosmarinus officinalis) - liniar-lanceolată. (2)
• Ovat-lanceolată: lungimea limbului este de 2-3 ori mai mare decît lățimea, ca la lăcrămioară (Convallaria majalis). (3)
• Lanceolată: diametrul mare este de 3-4 ori mai lung decît cel mic, iar limbul este ascuțit atît la vîrf, cît și la bază (pătlagina îngustă - Plantago lanceolata, salcie - Salix alba); la cătina albă (Hippophae rhamnoides) - îngust lanceolată. (4)
• Eliptică: limbul amintește o elipsă cu vîrful și baza ascuțite (pătlagina mare - Plantago major, maghiran - Majorana hortensis). (5)
• Romboidală: cele două diagonale pot fi egale sau inegale, iar pețiolul se prinde de partea terminală a diagonalei mari. (6)
• Circulară: configurația unui cerc (plopul tremurător - Populus tremula). (7)
• Ovată sau ovală: amintește forma unui ou, ca la frunza de păr (Pyrus communis). (8)
• Spatulată: limbul cu vîrful rotunjit, iar baza îngustată de-a lungul pețiolului, amintind o spatulă, ca la bănuței (Bellis perennis). (9)
• Obovată: invers ovată, intersecția celor două diametre are loc în partea superioară a limbului (la strugurii ursului - Arctostaphylos uva-ursi, dracilă - Berberis vulgaris). (10)
• Peltată: asemănătoare unui scut aproape circular, cu pețiolul prins aproape de centrul limbului, ca la conduraș (Tropaeolum majus) și ricin (Ricinus communis). (11)
• Sagitată: cu vîrful ascuțit și baza adîncită în formă de unghi, ca la săgeata apei (Sagittaria sagittifolia) și hrișcă (Fagopyrum esculentum). (12)
• Cordiformă (cordată): asemănătoare unei inimi, cu baza în formă de inimă, ca la teiul pucios (Tilia cordata). (13)
• Reniformă: asemănătoare unui rinichi, ca la pochivnic (Asarum europaeum). (14)
• Hastată: în formă de cazma, cu baza prevăzută cu două urechiușe aproape orizontale, ca la măcriș (Rumex acetosa) și măcriș mărunt (Rumex acetosella). (15)